După gustul meu, cel mai adesea scriitorii proveniţi din Lumea a III-a şi ajunşi în Occident tind să scrie despre ţara lor, propunând tonuri mohorâte sau tragicomice. Proza lor este una sofisticată, cu cheie, parcă desprinsă din începutul secolului XX, dar cu suprapuneri de efecte speciale. Ca un film mut cu efecte speciale realizate pe computer.
Cartea lui
Kiran Desai nu face excepţie.
Zarvă în grădina de guave este salvată însă (după gustul meu) de un comic pe alocuri irezistibil.
Scriitoarea născută în India, dar emigrantă în Anglia la 14 ani, iar apoi în SUA la 15, propune o alegorie a imposturii. Totul porneşte de la un lung şir de interpretării grăbite
pe care societatea o face faptelor unui individ. „Eroul” se opune iniţial ridicării în slăvi, dar apoi descoperă că îi place… Cum şi dacă îşi rezolvă dilemele morale, dacă impostura este mai degrabă a sa sau a celor care îl cred, asta vă las să descoperiţi în carte. De altfel aceasta este principala întrebare pe care mi-am pus-o citind cartea, altfel o lectură amuzantă, întretăiată de câteva alte poveşti simpatice.
Într-un fel sau altul, capacitatea redusă a societăţii de a avea răbdare şi de a pricepe personalitatea şi dorinţele indivizilor ce o compun pare a conduce mereu la impostură, la lucruri ce nu sunt ceea ce par a fi. Aproape fiecare individ devine astfel un soi de impostor fără voie, care una pretinde a face şi alta doreşte şi crede, într-un soi de conspiraţie generală care te face să nu mai ştii care e de fapt realitatea. Vă sună familiar? Citiţi cartea, e amuzantă!
Full Text/Citeşte textul complet...
Summary only/Doar începutul...
Temele de campanie pentru turul II par a fi două mari și late:
(1) este filmul de acum 5 ani trucat?
(2) care candidat e mai comunist.
Despre prima temă am mai zis cu câteva postări în urmă.
Cât despre cea de-a doua... Mie mi se pare aberant să continuăm discuția asta despre un regim care și dat duhul acum 20 de ani. Hai atunci să vedem și care o fi mai legionar, mai nazist, mai caucazian, mai evreu, mai negru în cur, să ne întrebăm ce-ar fi fost dacă dacii îi băteau pe romani sau dacă Negru Vodă nu ar fi fost cuman, ci chinez.
Pur și simplu ne cantonăm în discuții sterile despre „dacă și cu parcă”, care în mod evident nu au și nu vor avea răspunsuri unice, în loc să discutăm despre ce ar trebui să facă candidatul ales…
De fapt cred că asta decurge din trei lucruri:
(a) nu avem nici un consens despre ce ar trebui să facă președintele și de ce alegem un om pentru o astfel de funcție;
(b) pentru mulți (majoritatea??), orice altă discuție e prea complicată (or intra în această categorie și presa și staff-urile de campanie??)
(c) candidații nu au propuneri proprii, ci se definesc ei înșiși ca fiind împotriva celuilalt.
Pentru mine, acestea sunt argumente puternice pentru inutilitatea instituției prezidențiale...
PS. Ca să nu fiu aiurea înțeles: am fost pe punctul să mănânc bătaie de la suporterii FSN înainte de Piața Universității, dar am plecat mai devreme de la mitingul respectiv. Mi se pare acum nerelevant ce făcea și ce gândea pe atunci 66% din populație, cei ce au votat FSN în 1990 (adică exact procentele cumulate PSD+PDL la voturile din turul I ți de la legislativele de anul trecut).
Full Text/Citeşte textul complet...
Summary only/Doar începutul...
Să presupunem că Geoană devine preşedinte al României.
Cine va deveni atunci preşedinte al PSD?
Mitrea? Vanghelie? Năstase? Ponta? Nica? Mazăre? Cum va schimba acest lucru politica de alianţe, afectată şi de probabilul declin al PDL?
Dar dacă Geoană nu câştigă alegerile? Cine va deveni atunci preşedinte al PSD?
Full Text/Citeşte textul complet...
Summary only/Doar începutul...
Să presupunem că Băsescu nu câştigă alegerile. Cum PDL este un partid clădit (sau mai degrabă remodelat) pe victoriile lui Băsescu şi cu o ideologie mai puţin clară, mă aştept ca partidul cu pricina să cunoască un recul în ce priveşte numărul de suporteri.
Nu cred că va fi vorba de o dispariţie imediată, însă exemplul PNŢCD nu este departe (paradoxal, la urma urmei Traian Băsescu a avut o contribuţie destul de importantă în destrămarea guvernului Ciorbea, element decisiv în opinia mea pentru dispariţia ulterioară a PNŢCD, un alt partid cu doctrină incertă la vremea sa).
Mă îndoiesc însă că nu se va lăsa cu alegerea unui no preşedinte al partidului, urmat de dezertări de aripi şi aripioare către PNL, PSD, PNG şi PC.
Cum se va numi însă acest nou preşedinte? Băsescu? Udrea? Anastase?
Dar domnul Boc, cu ce îşi va ocupa domnia sa timpul?
Full Text/Citeşte textul complet...
Summary only/Doar începutul...
Faptele sunt simple şi par a converge către următoarea poveste: în 2004, adică acum 5 ani, actualul preşedinte, pe atunci primar de Bucureşti, la un miting electoral a interacţionat cu un copil care i-a zis ceva. Acum, între turul I şi turul II, cineva dintre cei care pe atunci îl susţineau pe Traian Băsescu a scos la iveală o casetă în care pare că Traian Băsescu dă de două ori cu palma sau cu pumnul în minorul cu pricina. Totul s-a petrecut în aşa fel încât, în momentul difuzării intempestive a casetei, Traian Băsescu, candidat la Preşedinţie se afla într-un studio de televiziune, la un interviu în direct. Cronologia completă: în Hotnews.
Indiferent de valoarea de adevăr a casetei, cei care au oferit-o spre difuzare sunt imorali: (1) dacă e adevărată, sunt imorali pentru că au ascuns-o timp de 5 ani, iar acum recurg practic la un şantaj; (2) dacă e falsă sunt imorali pentru că au trucat-o.
Indiferent de valoarea de adevăr a casetei, cei din staff-ul de campanie al domnului Băsescu se dovedesc a fi … nepricepuţi. Caseta a fost o surpriză pentru cei care, ca mine, se uită rar la televizor. Staff-ul de campaniei însă monitorizează tot, că de aia e plătit. Aşa că ar fi trebuit să ştie deja că vine caseta.
Traian Băsescu pierde puncte chiar şi dacă e vorba de un trucaj: are în jurul lui oameni nepricepuţi. Atât a fost în stare să adune. Asta spune multe despre abilităţile sale ca lider. În plus, nu a reuşit să reacţioneze la timp, anticipând confruntarea cu caseta măcar în timpul emisiunii, pe la 20:07, spre exemplu, sau măcar imediat după difuzarea în emisiunea la care participa.
Comportamentul Realitatea TV este şi el dubios: oare în campaniile următoare, candidaţii vor mai veni la respectivul post de televiziune (alta era dacă probele erau indubitabile, fiind susţinute de declaraţii ale unor martori oculari; aşa planează prea puternic suspiciunea de trucaj şi de înţelegere între Realitatea TV şi Gardianul).
Modul în care au decurs faptele aruncă suspiciuni chiar şi asupra contracandidatului la Preşedinţie. Mircea Geoană pierde şi el, suspectat de unii că ar fi ştiut dinainte de mişcare, dar şi prin faptul că – pentru alţii – nu are nici un rol în pierderea adversarului.
Full Text/Citeşte textul complet...
Summary only/Doar începutul...
Mă amuză, mă uimeşte şi mă întristează atitudinea faţă de educaţia adulţilor a decidenţilor români cu pretenţii intelectuale.
În ţările mai dezvoltate lucrurile stau în felul următor: orice conferinţă sau curs cu valenţe de formare continuă se anunţă publicului ţintă şi potenţialii cursanţi optează voluntar dacă vor sau nu să participe. Participarea este legată de a învăţă ceva nou, fie util în profesie, fie interesant pentru dezvoltarea personală.
Uite de exemplu cum se întâmplă lucrurile la Academia Română: vine cineva şi conferenţiază. Academia trimite o circulară institutelor din subordine solicitând să desemneze o persoană care să participe la curs. Astfel că fiecare institut deleagă pe unul,care are sau nu are chef de aşa ceva, să meargă la curs. Obligativitatea participării determină din start un interes redus faţă de curs, reprezentarea că a fi prezent constituie doar o formalitate, de fapt nu ai ce învăţa de la un lector care, pentru a-şi asigura suficientă audienţă, recrutează cursanţii cu arcanul…
Să fie oare acest lucru legat de convingerea multora că învăţatul se termină odată cu susţinerea tezei de doctorat? (în multe privinţe, de fapt abia atunci începe…) Să fie un element care conduce la diferenţa mare dintre România și toate celelalte ţări UE în ce priveşte înrolarea în programe de formare continuă (LLL)?
Full Text/Citeşte textul complet...
Summary only/Doar începutul...
Uite cum am simţit eu părţi din istoria politică a ultimilor 20 de ani, relevante pentru votul din 6 decembrie.
1990: Susţinătorii FSN (ulterior FDSN, ulterior PDSR, ulterior PSD) strigă sus şi tare că politicieni sunt nişte indivizi mizeri, de proastă calitate, care vor să sugă sângele poporului, tipăresc bancnote false şi pun în primejdie democraţia. Minerii vin la Bucureşti şi restabilesc situaţia. „Intelectualii” constituie şi duşmanul poporului. România mai adaugă câţiva ani la propria-i înapoiere.
1990-1995: Guvernele FSN/FDSN se întrec în a pune beţe în roate dezvoltării unor noi ziare, apariţiei unor noi televiziuni, stânjenesc vizibil independenţa politică a TVR și a Radio România.
1994-1996: Partidele de stânga cultivă ideea că cei care au mai mulţi bani sunt de blamat. Viorel Cataramă, spre exemplu, este exponentul omului de afaceri care trebuie înjurat.
2000-2004: În timpul primilor 3 ani de mandat ai guvernului Năstase, presa nu are voie să critice guvernul, fiind controlată prin varii mijloace de natură financiară. Abia în ultimul an al ciclului electoral reapare independenţa presei, pe fondul creşterii economice și a presiunii campaniilor electorale.
2004: Ani de zile, Adrian Năstase a dominat autoritar intenţiile de vot pentru preşedinţie, punându-se doar întrebarea dacă va câştiga sau nu încă din primul tur. Presa și mobilizarea votanților mai tineri îl aduc la Cotroceni însă pe Traian Băsescu.
2005-2009: Surprinzător, după un an de mandat, presa devine una care evită să critice pe Traian Băsescu. Ea îşi schimbă însă repede atitudinea, prilej pentru Traian Băsescu să lanseze tema „mogulilor”.
2005-2009: Oamenii de afaceri, politicienii, jurnaliştii sunt definiţi de către susţinătorii PDL (fost PD, fost PD(FSN), fost FSN) drept duşmani ai poporului. Lor li se adaugă rapid „bugetarii”.
2009, noiembrie Traian Băsescu atacă în mod explicit politicienii pentru că negociază alianţe. Încă îmi funcţionează suficient de bine sinapsele pentru a-mi aminti că tocmai asta era menirea vieţii politice: faci alianţe ca să promovezi proiectele pe care le propui.
2009, decembrie Trebuie să mă duc la vot şi să aleg între doi inşi. Cei doi provin din tabere care au folosit în istoria lor aceleaşi mijloace care nu îmi plac. Ambele au folosit astfel de mijloace în numele democraţiei. Una din tabere promovează în prezent explicit de astfel de metode. Pe care să îl votez?
Full Text/Citeşte textul complet...
Summary only/Doar începutul...
Dom'le e grea viața asta!
Asta îmi vine în minte când văd la televizor câțiva oameni cu veleități intelectuale, foști ziariști, actuali parlamentari PDL, susținători înfocați ai lui Traian Băsescu.
Omul ale cărui păreri cei de mai sus le susțin necondiționat, își face titlu de onoare din a se victimiza în fața a două categorii etichetate drept „diabolice”: ziariștii și parlamentarii. Aceștia din urmă sunt definiți sistematic drept necinstiți, corupți, incorecți, tolomaci, manipulați, aserviți.
Dacă aș fi susținător al unor astfel de opinii, atunci când aș zări un parlamentar i-aș asocia o probabilitate ridicată de a fi fie idiot, fie hoț incurabil. Dacă aș zări un ziarist, iarăși aș avea dubii majore despre moralitatea și capacitățile sale intelectuale.
Oare ce gândește când se uită în oglindă un parlamentar fost ziarist și susținător al celor de mai sus??
Full Text/Citeşte textul complet...
Summary only/Doar începutul...
Traian Băsescu are în continuare o strategie de marketing uluitoare pentru mine. Oare cine naiba, în afara nucleului dur al votanților săi, cumpără aberația aia cu echivalarea dintre rezultatele referendumului și votul pentru propria-i candidatură? Să țintească oare doar electorat Vadim/Gigi??
Altfel, indiferent de rezultatele de peste două săptămâni, o să avem un an 2010 cel puțin la fel de interesant de urmărit ca și acesta:
* dispare PDL? (în opinia mea, lipsit de ideologie, partidul depinde de imaginea de învingător al președintelui său)
* dispare PNL? (greu de decis cu care inamic să mergi, astfel încât să nu pierzi electorat, iar o victorie - ce e drept improbabilă - a lui Traian Băsescu conduce aproape obligatoriu la două valuri de alegeri anticipate și la încercarea de redesenarea constituției spre un sistem cu doar două partide)
* o să avem constituție și lege electorală noi?
* va bate Emil Boc recordul de interimariat?
* ajungem la șomaj de peste 20%?
* o să avem prim ministru liberal?
* o să reușim până la urmă să fim singura țară UE fără comisar european sau schimbarea de guvern ne va scoate de pe această traiectorie?
Full Text/Citeşte textul complet...
Summary only/Doar începutul...
Cum necum, alegerile prezidenţiale mi-au adus aminte de … fotbal. Mai exact de Mircea Lucescu şi de Dan Petrescu. Ambii sunt antrenori buni, cu rezultate remarcabile, dar când vine vorba de o înfrângere, în cele mai multe cazuri au ceva de împărţit cu arbitrii. Vă mai amintiţi de ieşirea lui Lucescu după un meci un Barcelona, în Liga Campionilor, acum 2 ani?
Vă d că la fel se petrece şi cu alegerile: avem mai mulţi candidaţi care acuză „operaţiunea autobuzul”, anularea de voturi şi multe alte metode care le-au redus masiv procentul de votanţi.
La alegerile anterioare, agenţiile de colectare a datelor ce au realizat exit-poll-uri au acuzat şi ele autobuzele pentru eşecul predicţiei, deşi erorile lor mergeau în direcţii diferite (dacă era vorba de furt, erorile de estimare ar fi trebuit să meargă în sensuri diferite).
Înainte de a decide că neasumarea responsabilității e o simplă manifestare a modului tradiţionalist de a fi, hai să zicem că au dreptate şi că e vorba de fraude.
Să zicem că un punct procentual a însemnat cam 100.000 de voturi.
Să zicem că într-un autobuz intră cam 50 de călători, dacă sunt înghesuiţi bine de tot. Să zicem că un autobuz poate merge pe la 10 secţii electorale pe zi. Asta înseamnă că ar fi fost nevoie de 100.000/(50*10)=200 de autobuze pentru un punct procentual. Ca să ai un plus de 4 puncte procentuale asta ar fi însemnat cam 800 de autobuze. Şi măcar de 500 de secţii de votare măsluite.
Despre fraudare s-a discutat mult încă dinainte de alegeri. Prin urmare ochii ageri ai oamenilor corecţi au fost extrem de vigilenţi în a depista astfel de autobuze. Însă până acum nu a răsărit nicio dovadă despre nimic.
Permiteţi-mi să mă îndoiesc de magnitudinea fraudării. Or fi fost câteva cazuri dubioase, de nereguli, dar de aici şi până la fraudare cred că e distanţă mare.
Hai să vedem şi dacă apar erori ale rezultatelor finale (la secţiile din ţară) faţă de predicţia caselor de sondare, şi dacă erorile nu converg în acelaşi sens, bag mâna în foc că nu e vorba de nicio fraudare care să fi influenţat rezultatul final: Băsescu versus Geoană în turul II.
Full Text/Citeşte textul complet...
Summary only/Doar începutul...
Cum care?
Traian Băsescu, un om de uniune națională, de dreapta!
Un candidat care nu știe când este politicos să se oprească din discursul post-vot.
Vorba Mălinei: mergem din nou la vot, în turul doi, ca în 2000.
Full Text/Citeşte textul complet...
Summary only/Doar începutul...
Am învăţat de la Claudiu cu ceva timp în urmă că socializarea politică se petrece mai ales în campania electorală.
Aceasta se realizează mai ales atunci când ai dezbateri pe teme electorale. De exemplu, o discuţie aprinsă despre cum se poate reforma sistemul sanitar ajută populația să îşi actualizeze reprezentările despre acesta, să afle cum mai sunt organizate spitalele prin alte părţi ale lumii, care sunt soluţiile alternative de finanţare a îngrijirii medicale, care sunt principiile de justiţie socială din spatele acestora ...
Afli de ce e bine să te aliezi cu Moldova sau cu Uganda, de ce e important pentru modelul european că şomajul în SUA a trecut de 10% (dezbatere prezentă în aproape toată presa internaţională în urmă cu două săptămâni, cu consecinţe importante pentru politicile din UE, adică şi de la noi) şi multe alte chestii...
Despre care noi nu am aflat, fiindcă nu am avut acele confruntări între candidaţii importanţi, centrate pe câte o temă - două, şi unde apar aceste discuţii ce atrag atenşia tuturor.
Dar cum nouă nu prea ne pasă să învăţăm, ama abut de fapt doar 2-3 dezbateri, dezamăgitoare prin ghiveciul de teme discutate.
Cu alte cuvinte, am mai pierdut 3 ani (până la următoarele alegeri parlamentare), ani care se adaugă la decalajul nostru de dezvoltare...
Full Text/Citeşte textul complet...
Summary only/Doar începutul...
Postări
